fbpx

Inteligența emoțională în relația medic-pacient

A te dezvolta din punct de vedere al inteligenței emoționale îți va aduce o relație sănătoasă cu fiecare pacient în parte. Din punct de vedere evoluționist, componenta emoțională a existat în creierul uman cu mult înaintea dezvoltării rațiunii – cu siguranță știi acest lucru. Mai mult, centrii emoției, localizați în creier, au evoluat și ei în timpul dezvoltării neocortexului și sunt acum în stadiul în care exercită o influență puternică asupra tuturor funcțiilor cerebrale, motiv pentru care vom discuta pe larg despre creierul triun și impactul percepției personale.

După crearea unui cadru general al conceptului de IE și o scurtă incursiune în istoria acestei științe (cum este deja percepută acum), vom descoperi domeniile IE, așa cum sunt ele prezentate de cel care este considerat părintele IE, Daniel Goleman. El separă raţionalul de emoţional, afirmând că ”de fapt, avem două minţi, una care gândeşte şi una care simte” care se află într-o relație de interdependență și care  interacționează permanent. Mintea raţională este ”modul de comprehensiune de care suntem cel mai conştienţi, care operează cu gânduri, capabil să cântărească şi să reflecteze”, în timp ce mintea emoţională este un ”sistem de cunoaştere impulsiv şi foarte puternic, chiar dacă uneori ilogic”. Relația dintre raţiune și emoţie devine evidentă în acest context, iar noi le vom explora în profunzime pe amândouă.

Vom continua discuția cu informații despre conștiința de sine, conștientizarea emoţiilor proprii și abilitatea de a le denumi, alături de înțelegerea efectelor acestora asupra comportamentului propriu, precum și impactul acestora asupra celorlalți. Vom descoperi emoțiile de bază și emoțiile derivate, precum și modul sănătos de gestionare emoțională. Înțelegând mecanismul de gestionare emoțională, îl poți transfera, mai departe, pacienților tăi, ajutându-i să învețe să își gestioneze în mod sănătos emoțiile neplăcute apărute în contextul apariției stării de boală.

Gândurile sunt generate de emoţiile pe care le-ai perceput şi conştientizat, odată ce au pătruns în sistemul cognitiv. Un aspect important care implică gândirea este înţelegerea motivului de apariţie a fiecărei emoţii simţite, precum şi a „nevoii din spatele emoţiei”, acesta fiind și primul pas în gestionarea ei. Explorăm pe larg în acest capitol tiparele de gândire, credințele personale și disonanțele cognitive, dar și gândirea conștientă și modalități de schimbare a reprezentărilor interioare. Vei primi exemple concrete de mecanisme subconștiente de autoprotecție și exerciții care te vor ajuta să alegi în viitor, în situații similare, comportamente diferite, responsabile și asumate.

Pentru o comunicare reală, armonioasă și autentică cu pacientul tău, este necesar să discutăm despre câteva aspecte preluate din NLP și psihologie: poziții perceptuale, empatie, raport non-verbal și raport emoțional, strategii de gândire și sisteme de reprezentare. Toate acestea te vor ajuta să te simți congruent și protejat în interiorul tău, pe de o parte, și să ai o comunicare de succes cu pacientul tău, pe de altă parte.

Programul “Inteligența emoţională în relaţia medic-pacient” este un program de training customizat și interactiv, care se desfășoară pe durata a 1-2 zile (individual sau în echipă). Programul include materiale video, documente, workshop-uri, chestionare de descoperire personală și quiz-uri.

Programul beneficiază de follow-up săptămânal inclus timp de 3 luni și poate fi completat de un pachet minim de 6 sesiuni individuale de Business Coaching.