fbpx

Abordarea personalizată a pacientului

De-a lungul timpului, odată cu înțelegerea importanței personalității în cadrul comunicării interpersonale, au fost dezvoltate diverse modele de personalitate. Neva Training îți prezintă modelul DISC, model ce are la bază studii laborioase realizate de psihologul William Marston și dezvoltat mai târziu de psihologul John Geier. Conform acestui model, în funcție de 2 axe care vizează modul de percepție a mediului și modul de percepție a propriei persoane în fiecare mediu, oamenii se regăsesc în 4 stiluri mari de personalitate, care aduce tendințe comportamentale și limitări diferite. Acronimul DISC provine de la denumirea fiecărui stil de personalitate: dominant, influent, stabil și conștiincios. Vei primi cu ocazia acestui curs nu doar material video, workshop-uri și exerciții, ci și chestionare de descoperire personală, unul dintre el fiind cel care te va ajuta să identifici propriul stil de personalitate.

După ce ai aflat principalele caracteristici ale fiecărui stil, este momentul să descoperi cum poți identifica stilul de personalitate al pacientului tău. Vei primi toate informațiile necesare pentru a descoperi cu ușurință ce stil de personalitate are pacientul, mai ales acel tip de pacient cu care simți că nu rezonezi suficient de bine. Vei primi, de asemenea, idei despre comportamente așteptate, corecte, astfel încât să poți înțelege cum vei putea relaționa mai ușor cu fiecare stil de personalitate în viitor.

Modelul de personalitate pe care îl abordăm este un instrument extrem de eficient de comunicare cu pacientul, cunoașterea stilului de personalitate al fiecărui pacient fiind urmat, în mod firesc și conștient, de abordarea personalizată a acestuia, în fiecare moment al interacțiunii. Orice stil de personalitate ar avea pacientul tău, vei afla cum trebuie să te comporți în general, ce fel de abordare îi este necesară, în ce fel să îi adresezi întrebări pentru o anamneză completă și cum să îi comunici diagnosticul și indicațiile terapeutice, pentru a fi sigur că le va urma întocmai.

Iar în ultimul capitol, vei vedea că versatilitatea dezvoltată cu ocazia acestui training te va ajuta să ajungi acel PROFESIONIST cu majuscule pe care îl dorește pacientul tău.

Programul “Abordarea personalizată a pacientului” este un program de training customizat și interactiv, care se desfășoară pe durata a 1-2 zile (individual sau în echipă). Programul include materiale video, documente, workshop-uri, chestionare de descoperire personală și quiz-uri.

Programul beneficiază de follow-up săptămânal inclus timp de 3 luni și poate fi completat de un pachet minim de 6 sesiuni individuale de Business Coaching.